Tatăl meu care ești pe pământ
O garsonieră golită de tot ce are valoare. Patruzeci și opt de trepte de coborât într-un trecut dominat de un tată alcoolic, Narcis. Doi tineri care încearcă să-și rescrie destinele dincolo de traumele lăsate moștenire de generațiile anterioare.
Două voci, un singur adevăr disonant
Iulian Noapteș
„Fost student la geologie, condamnat să cântărească pietre imaginare în timp ce aranjează volume în librărie. Fiecare carte vândută e un mic troc cu o realitate pe care Narcis, tatăl meu, a demontat-o bucată cu bucată pentru câțiva litri de rachiu distilat de ură.”
Vocea lui Iulian este una a inventarierii, a seismelor interioare și a pietrelor care nu se clintesc din loc.
Magda
„Ne întoarcem acasă nu pentru că vrem, ci pentru că ne-am epuizat toate locurile în care ne-am putut ascunde de ei. Tații noștri stau pe pământ ca niște granițe de fier prin care nu poți trece fără să lași în urmă o bucată din pielea ta.”
Vocea Magdei aduce nuanțele luptei de clasă, tensiunea feminină într-o lume patriarhală și încercarea disperată de a ierta fără a uita.